Multi copii nu vor sa manance mai nimic, spre exasperarea parintilor. Acestia se intreaba, de multe ori in zadar, care ar putea fi solutia sa ii determine sa consume alimente sanatoase fara sa se strambe, sa se lase rugati, sau sa plimbe mancarea prin farfurie. Se pare ca cercetatorii au gasit explicatii pentru acest comportament al copiilor si au descoperit ca are legatura cu alegerile mamei din timpul sarcinii, dar si cu diferite aspecte psihologice ale copiilor.
Consumul de alimente se dezvolta in primii ani de viata ca un proces biologic si comportamental cu scopuri concrete, sanatatea si cresterea.
Primii cinci ani de viata sunt o perioada de crestere fizica rapida si sunt anii in care se dezvolta comportamentele alimentare care pot servi drept fundatie pentru modelele alimentare viitoare. In acesti ani, copiii invata ce, cand si cat sa manance, pe baza transmiterii credintelor, atitudinilor si a practicilor culturale si familiale care inconjoara alimentatia si mancarea, spune un studiu citat de ncbi.nlm.nih.gov, National Institute of Health.
Pentru multi, lipsa alimentelor a fost o amenintare majora pentru supravietuire, iar comportamentul alimentar si practicile de hranire a copiilor au evoluat ca raspuns la aceasta amenintare. De aici si usoara obsesie a mamelor si a bunicilor nostri de a manca tot din farfurie.
Un numar tot mai mare de dovezi arata ca alegerile alimentare pe care le face o mama in timpul sarcinii pot stabili stilul alimentar al copilului.
Care ar fi explicatia? Lichidul amniotic inconjoara fetusul, mentinand temperatura fetala si este o sursa bogata de expunere senzoriala pentru sugari. Multe arome din dieta materna par a fi prezente in lichidul amniotic. Deoarece gustul si mirosul sunt deja functionale in timpul vietii fetale si deoarece fatul inghite regulat acest lichid, primele experiente de gust apar inainte de nastere. Expunerea la aceste arome „transmisibile” influenteaza mai tarziu, acceptarea lor de catre copil.
Totodata, proprietatile senzoriale ale laptelui matern pot facilita trecerea la alimentatia solida. Alaptarea este recomandata ca metoda optima de hranire pentru primele sase luni de viata, urmata de introducerea substantelor solide si alaptarea continua timp de cel putin un an.
Aceste recomandari venite de la Organizatia Mondiala a Sanatatii se bazeaza in mare masura pe dovezile care arata ca laptele matern sustine o crestere normala si are imunologic proprietati care asigura o protectie timpurie impotriva infectiilor.
Insa nu aici se opresc beneficiile laptelui matern. Multe arome din dieta mamei apar si in laptele ei. Studiile au demonstrat ca aceste savori care variaza in functie de ce mananca mama ii ofera copilului diversitate. Aceasta experienta de testare timpurie a gusturilor pare sa faciliteze acceptarea de catre copii a alimentelor din dieta de mai tarziu, in special acele alimente consumate de mama in timpul alaptarii. Spre deosebire de experienta gusturilor furnizate de laptele matern, laptele formula ofera copilului o experienta constanta.
Exista predispozitie genetica in comportamentul alimentar
La scurt timp dupa nastere, sugarii isi exprima natural preferinta pentru dulce si resping acru si amar. Preferintele pentru sare sunt evidente la aproximativ patru luni. Aceste predispozitii au evoluat pentru a servi o functie protectoare prin incurajarea consumului de energie, (alimentele dulci, in general) si descurajarea ingerarii toxinelor (semnalata de gusturile amare si acre). Aceste preferinte de gust sunt neinvatate si devin foarte evidente parintilor odata ce copiii incep diversificarea.
Studiile de laborator au confirmat faptul ca cei mici formeaza preferinte pentru arome asociate cu alimente bogate in energie. Chiar si cele mai consumate fructe si legume (de exemplu, banane, mere, cartofi si mazare) tind sa fie cele care contin cea mai mare energie.
Mai multe studii au demonstrat ca preferintele si acceptarea de catre copii a alimentelor noi sunt imbunatatite prin expunerea repetata la aceste alimente. Este posibil ca alimentele noi sa fie oferite copiilor de varsta prescolara de zece pana la saisprezece ori inainte ca acestia sa le accepte. Indicat este ca parintii sa persevereze.
Refuzul mancarii este in mare masura determinat de diferentele psihologice
Studii publicate in Jurnalul de Psihologie si Psihiatrie a Copilului de catre cercetatorii din Marea Britanie si Norvegia au aratat ca genele joaca un rol-cheie in comportamentul alimentar al copiilor. Cu toate acestea, doar pentru ca genele sunt implicate in determinarea preferintelor alimentare, nu inseamna ca nu putem interveni pentru a schimba gustul pentru aceste alimente, spune dr. Alison Fildes, autorul studiului.
„Fiecare copil este diferit”, spune Tim Spector, profesor de epidemiologie genetica la King’s College din Londra. „S-a demonstrat ca exista predispozitie genetica pentru un apetit scazut, dar parintii ar trebui sa inteleaga ca un astfel de comportament nu este de necombatut. Nu ramaneti captivi in intrebarea -de ce nu vrea copilul sa manance. Puteti sa le modificati comportamentul la masa, schimband obiceiurile familiei, felul in care prezentati hrana copilului si intregul concept al mesei”, a spus el.
In timp ce biologia si expunerea timpurie la hrana joaca o mica parte din formarea comportamentului alimentar la copii, psihologii spun ca refuzul mancarii este in mare masura determinat si de diferentele psihologice innascute dintre copii. Spre exemplu, copiii care au o „sensibilitate senzoriala sporita” se afla si in categoria celor care refuza mancarea. Explicatia ar fi ca le este foarte greu sa accepte texturi dificile sau mirosuri puternice.
In cadrul studiului citat de huffingtonpost.co.uk, Dr Faye Powell, psiholog la Universitatea din Bedfordshire, specializata in comportamentul alimentar al copiilor, a remarcat si alte trasaturi de personalitate care sunt corelate cu copiii pretentiosi la mancare. „Raspunsul la intrebarea – de ce nu vrea copilul sa manance – are si o componenta emotionala. Daca un copil este emotiv, este foarte probabil sa nu aiba o relatie buna cu mancarea. Copiii care sunt timizi sunt mai predispusi la a refuza alimente noi”, spune ea. In schimb, un copil impulsiv va fi mai indraznet si mai deschis la experiente alimentare.
Intr-un interviu acordat bbcgoodfood.com, Dr. Carlos Gonzalez, cunoscutul pediatru spaniol subliniaza de ce parintii nu ar trebui sa ii oblige pe copii sa manance: „Daca parintii isi forteaza copiii, acestia ajung sa urasca mancarea. Si deoarece parintii insista de obicei asupra alimentelor sanatoase, copiii ajung sa manance exact ce nu trebuie”, explica specialistul.
