Faringele este un organ musculomembranos, de forma unui jgheab plasat în poziţie verticală, inaintea coloanei vertebrale, cudeschiderea anterioară, întins la baza craniului, până la nivelul vertebrei a 6-a cervicale, de unde se continuă cu segmentul următor al tubului digestiv, esofagul. Anatomic, faringelui i se descrie un etaj superior sau nazofaringe, sau cavum, un etaj mijlociu, bucofaringe sau orofaringe şi un etaj inferior sau laringo-faringe. Rinofaringele are un perete anterior prin care comunică cu fosele nazale prin orificiile numite coane, doi pereţi laterali, în care se deschid orificiile faringiene ale trompei Eustachio, ce fac legătura dintre urechea medie (căsuţa timpanului) şi faringe, un perete superior care este în contact cu o aglomerare de ţesut limfoid, numită amigdala faringiană, a cărei hipertrofie la copil constituie vegetaţiile adenoide, un perete inferior prin care comunică cu bucofaringele şi un perete posterior, în raport cu coloana vertebrală. Bucofaringele comunică anterior cu cavitatea bucală, lateral se află cele două loji amigdaliene, în care so găsesc amigdalele palatine sau tonsilele, un perete posterior, în raport cu coloana cervicală. Prin peretele superior comunică cu rinofaringele, vălul palatin servind drept perete despărţitor mobil, iar inferior comunică liber cu laringofaringele. Laringofaringele învăluie ca o potcoavă laringele, fiind format din două părţi laterale, numite sinusuri piriforme sau jgheaburi faringolaringiene sau rigole alimentare, pe unde alimentele alunecă din cavitatea bucală în esofag. Peretele posterior al faringelui este lipit de peretele posterior al laringelui. În zona faringelui, adevărată poartă de intrare în organism a alimentelor şi a aerului inspirat, ţesutul limfatic cu rol în mecanismul de apărare a organismului se află dispus sub forma unui inel ce are în structura sa aglomerări limfoide mari, numite amigdale (amigdala faringiană de pe bolta rinofaringelui, amigdala tubară de la orificiul faringian al trompei Eustachio, pe peretele lateral al rinofaringelui amigdala palatină, amigdala linguală, amigdala laringiană), unite între ele prin foliculi limfoizi dispersaţi în mucoasa faringiană.
Faringita se manifestă prin febră, dureri în gât (spontane şi mai ales la înghiţit), care se transmit spre ureche, stare de oboseală uneori răguşeală şi tuse uscată, arsuri sau usturimi, senzaţie de uscăciune în faringe şi laringe. La inspectarea gâtului, care se poate face invitând bolnavul să deschidă gura şi să ţină limba în gură,limba se apasă în jos cu o coadă de lingură curată (dezinfectată) introdusă numai în cele 2/3 anterioare ale limbii, se observă congestia roşie – violacee a mucoasei faringiene, uneori prezenţa unor insule de ţesut limfoid de forma unor boabe de piper, congestionate intens, diseminate pe peretele posterior al faringelui, acoperite cu un depozit albicios pultaceu (faringita acută pultacee). Alteori se constată o îngroşare laterală la unirea peretelui lateral cu peretele posterior al buco-faringelui, forma de faringită acută laterală, de asemenea frecvent întâlnită la bolnavii amigdalectomizaţi.
Persoanele care sunt frecvent expuse la răceli și gripe, cum ar fi personalul medical sau de îngrijire a copiilor sunt cele mai susceptibile de a dezvolta faringita. Persoanele care au alergii, infecții frecvente ale sinusurilor sau cele care sunt expuse la fumatul pasiv, au mai multe sanșe de a dezvolta faringită.
Factorii de risc pentru faringită pot include:
• anotimpurile reci și umede
• răceala și gripa
• contactul direct cu cineva care are dureri în gât sau este răcit
• fumatul sau expunerea la fumul de pasiv
• frecvente înfecții ale sinusurilor (sinuzite)
• alergii
• integrarea în colectivități ( grădinițe, școli, cămine pentru bătrâni, case de copii etc.) .
Cauzele cele mai des întâlnite ale faringitei sunt infecțiile virale, cum ar fi răceala, gripa sau mononucleoza. Infecțiile virale nu răspund la antibiotice, iar tratamentul este necesar doar pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor.
Mai rar, faringita este cauzată de o infecție bacteriană. Infecțiile bacteriene au nevoie de antibiotice. Cele mai frecvente infecții bacteriene ale gâtului sunt amigdalitele streptococice, cauzate de streptococul beta-hemolitic A. Unele îmbolnăviri rare de faringite bacteriene pot include la cauze gonoreea, chlamydia sau corynebacterium.
Stabilirea diagnosticului se va face de către medicul de familie care în primul rând se va uita în gâtul pacientului. El va verifica existența unor puncte albe, umflături sau înroșirea gâtului. Medicul poate, de asemenea, controla starea de sănătate a urechilor și a nasului, umflarea ganglionilor limfatici, palpând părțile laterale ale gâtului .
Dacă medicul suspectează o infecție streptococică, va recomanda efectuarea unei analize numită exsudat faringian, care reprezintă principalul mod prin care se poate ști dacă o persoană are faringită streptococică. Când o persoană este bolnavă, un exsudat faringian sau un test streptococic rapid ne pot spune dacă persoana respectivă are faringită streptococică. La persoanele care nu prezintă simptome nu trebuie să se efectueze exudat farigian sau test streptococic rapid, deoarece unele persoane pot avea bacterii streptococice în gât în mod normal, fără consecințe negative, iar aceste persoane nu necesită tratament.
Dacă medicul suspectează altă cauză de faringită, poate dispune efectuarea unor analize de sânge pentru depistarea de exemplu a mononucleozei. O hemoleucogramă completă poate determina dacă cauza este un alt tip de infecție. Există numeroși agenți virali și bacterieni care pot cauza faringita, cum ar fi rujeola, varicela, tusea convulsivă etc.
Faringitele acute eritematoase sau congestive cu simptome locale şi generale mai moderate sunt de obicei de origine virotică şi cedează la un tratament simplu simptomatic cu antitermice (aspirină, piramidon), gargarisme cu soluţii de ceai de muşeţel amestecat cu apă oxigenată (1 lingură apă oxigenată de 12 volume la un pahar cu 200 ml ceai de muşeţel la temperatura camerei), vaccinoterapie cu preparate de tip Polidin 1-2 fiole pe zi în injecţii intramusculare, vitamina C 3-6 tablete pe zi, instilaţii nazale cu mentorin, fedrocaină sau colargol cu efedrină 1%.
Faringitele pultacee cu depozite albicioase la suprafaţa mucoasei faringiene au o simptomatologie locală şi generală mult mai zgomotoasă, bolnavul are o stare generală alterată, cu frisoane puternice, febra ajunge până la 40°, uneori este palid, scade cantitatea de urină eliminată (oligurie), adenopatii dureroase laterocervicale, boala fiind dată de infecţii cu germeni din grupa cocilor (peste 80% din cazuri streptococi). Pot să apară complicaţii locale de tipul flegmonului faringian, flegmonului laterofaringian, adenoflegmonului cervical, precum şi complicaţii generale de tipul nefritei, endocarditei sau reumatismului poliarticular acut. Tratamentul acestei afecţiuni necesită administarea de antibiotice, penicilina fiind medicamentul cel mai util, prescris în doză suficientă de medic cu toate măsurile de evitare a accidentelor de tip alergie (şoc anafilactic) pe care aceasta le impune, de cele mai multe ori sub formă injectabilă, timp de 4-5 zile, urmată apoi de tratament peroral cu penicilină (penicilină V), iar în cazul complicaţiilor, tratamentul acestora şi continuarea terapiei cu penicilină, atâta timp cât consideră medicul necesar (de obicei sub forma preparatelor de penicilină cu acţiune îndelungată (moldamin sau extencillin).
Tratamente alternative
Fitoterapie. Se recomandă administrarea următoarelor plante medicinale :
-Flores Chamomillae (flori de mușețel). Este un puternic antiseptic,bactericid, antiimflamator, anestezic. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi dintr-o infuzie, cu o linguriță la 200 ml apă clocotită., făcându-se concomitent și gargară.
-Salvia officinalis (salvia). Are acțiune antiseptică și bacteriostatică. Se beau două căni pe zi dintr-o infuzie, cu o linguriță de frunze la 100 ml apă în clocot, cu care se poate face și gargară de mai multe ori pe zi.
-Viola tricolor (trei frați pătați). Se beau trei căni pe zi dintr-o infuzie, cu o linguriță la 200 ml apă clocotită.
-Geum urbanum (cerențel). Are acțiune antiseptică, dezinfectantă și calmantă. Decoct cu două lingurițe de rădăcină mărunțită la 300 ml de apă rece. Se fierbe 30 de minute și se folosește în trei reprize, numai după mesele principale. Decoct cu trei lingurițe la 300 ml de apă rece. Se fierbe 30 de minute și se folosește sub formă de gargară de mai multe ori pe zi.
Apiterapie.Propolis, soluție 10%, se iau câte 10 picături la o ceașcă de ceai de mușețel, de două trei ori pe zi. După ce se face gargară se inghite conținutul. Se face până la vindecare.
Sinapis alba – muştarul alb, foarte util în faringita cronică
Tratament balneoclimateric. În formele cronice sunt indicate stațiunile Băile Govora, Călimănești-Căciulata, Herculane, Mangalia, Nicolina-Iași, unde se folosesc apele sulfuroase.
Menținerea unei igiene corespunzătoare poate preveni multe cazuri de faringită.
Pentru a preveni faringită:
• evitați schimbul de alimente, băuturi și ustensile de bucătărie
• evitați persoanele care sunt bolnave
• spălați-vă mâinile des, mai ales înainte de a mânca și după tuse sau strănut
• folosiți șervețele de mână pe bază de alcool atunci când apa și săpunul nu sunt disponibile
• evitați fumatul și inhalarea de fum prin fumatul pasiv .
bibliografie:
www.cdc.gov
www.uptodate.com
