Magneziul, "mineralul frumos"

Magneziul este necesar pentru buna funcționare a organismului, iar deficiența lui se manifestă foarte diferit. Acest mineral este esențial pentru producerea enzimelor, pentru formarea celulelor, pentru producerea de energie, pentru sinteza proteinelor și a acizilor grași, pentru relaxarea nervilor, mușchilor și vaselor sangvine. În ciuda acestor funcții importante, organismul uman nu a învățat niciodată să stocheze magneziul.

Cu mii de ani în urmă, chinezii îl numeau – „mineralul frumos” – și susțineau că magneziul împreună cu aerul și apa reprezintă cheia vieții pe Pământ.

Iată câteva date istorice:

• Denumirea – magneziu – este de origine greacă, magneziul fiind descoperit pentru prima dată în apropierea orașului Magnesia, din regiunea Tessalia. Și astăzi regiunea este foarte bogată în zăcăminte de magneziu.
• În anul 1618, Henry Wicker, un fermier din Epsom (Anglia), dădea vacilor sale apă de băut dintr-o fântănă. Acestea refuzau să bea din cauza gustului amar al apei. Dar în același timp, fermierul a observat că apa din fântâna respectivă vindeca zgârieturile și erupțiile cutanate. Din această apă a fost izolat în anul 1695 sulfatul de magneziu (sarea Epsom).
• Maria de Medici descria efectul curativ al sării Epsom și făcea referire la „persoanele de calitate” care o foloseau.
• În anul 1808, Sir Humphrey Davy a izolat magneziul și l-a numit „magnium”.
• În anul 1915, Richard Willstatter a câștigat premiul Nobel în chimie, pentru descrierea structurii clorofilei, structura care are ca și element central – ionul de Mg²⁺.

Magneziul este necesar pentru buna funcționare a organismului, iar deficiența lui se manifestă foarte diferit. Nu putem, literalmente, respira, gândi sau pune mușchii în mișcare, fără suficient magneziu. Magneziul este esențial pentru producerea enzimelor, pentru formarea celulelor, pentru producerea de energie, pentru sinteza proteinelor și acizilor grași, pentru relaxarea nervilor, mușchilor și vaselor sangvine. De asemenea, are un rol deosebit de important în menținerea sănătății cardiovasculare, cerebrale și a aparatului reproducător, precum și în producerea hormonilor (melatonina – hormonul somnului și DHEA – hormonul antiîmbătrânire) și secreția de insulină. Și acestea sunt doar câteva dintre numeroasele beneficii ale acestui mineral.

În ciuda acestor funcții importante, organismul uman nu a învățat niciodată să stocheze magneziul. De ce? Probabil din cauza disponibilității magneziului, în mediul în care ființa umană a evoluat de-a lungul timpului. Magneziul se găsea din abundență în mediul înconjurător, iar nivelul lui a fost păstrat în limite normale printr-un aport corespunzător de verdețuri, fructe, nuci, semințe, cereale, alge, carne și peşte. Acest aport extern era absolut suficient pentru asigurarea unui nivel normal de magneziu în organism. Putem realiza și astăzi acest lucru? Nicio șansă!

Agricultura bazată pe folosirea unor cantități din ce în ce mai mari de insecticide și pesticide, a „sărăcit” solul și implicit culturile, de magneziu. Totodată, trăind într-un mediu poluat, avem o nevoie tot mai acută de magneziu pentru procesul de detoxifiere. Aditivii alimentari, metalele grele, alcoolul și o serie de toxine influențează nivelul de magneziu din organism. Se ajunge astfel la un cerc vicios – procesul de detoxifiere fiind incomplet (din cauza cantității insuficiente de magneziu) pot apărea afecțiuni grave și cu consecințe nefaste asupra organismului uman.

Potrivit Dr.Carolyn Dean, o cunoscută și ferventă susținătoare a terapiei cu magneziu, autoarea bestsellerului The Magnesium Miracle, deficitul de magneziu este implicat într-o serie de afecțiuni, printre care: hipertensiune arterială, angină pectorală, boală coronariană, aritmii cardiace, infarct miocardic, diabet zaharat, epilepsie, preeclampsie și eclampsie, osteoporoză, astm bronșic, anxietate, depresie, iritabilitate, ulcer peptic, sindrom de oboseală cronică, dureri acute și cronice musculare, dureri menstruale, o serie de afecțiuni din sfera stomatologică etc.

Sunt disponibile date statistice, din Statele Unite ale Americii, care arată că:

• Doza zilnică recomandată la adulți este de 420 mg pe zi la bărbați și 320 mg pe zi la femei (360 mg pe zi la femeile însărcinate).
• 80% din populație se află sub limita dozei zilnice recomandate, 20% dintre ei fiind chiar la mai puțin de jumătate din doza zilnică.
• Aportul alimentar zilnic nu reușește să aducă decât 50% din cantitatea de magneziu necesară pentru atingerea dozei zilnice.
• 50% dintre cazurile de deficit de magneziu rămân nediagnosticate.
• La 7-11% dintre pacienții spitalizați și 65% dintre pacienții din secţiile de terapie intensivă se decelează un deficit de magneziu.
• Din cantitatea de magneziu administrată, doar 20-50% este absorbită de către organism.
• Mai mult de 30 de medicamente interferează cu absorbția Mg, printre care: unele antibiotice, corticosteroizii, contraceptivele orale, anticoagulantele, antialergicele și antiasmaticele.

Deficitul de magneziu poate fi foarte dificil de obiectivat – prin clasica magneziemie (magneziul seric) – cât timp doar 0,8% din magneziul din corpul uman se află în sânge. Alte analize mai precise ale nivelului de magneziu din organism sunt reprezentate de către determinarea magneziului eritrocitar și spectroscopia RMN, dar cel mai bun test este cel descoperit de către un cercetător american, dr. Bella Altura – testul serului ionizat. Din păcate, el nu este un test uzual, nicăieri în lume. Așa că, în lipsa unui test foarte exact, cel mai corect este să identificăm simptomatologia clinică a deficitului de magneziu. Manifestările lipsei de magneziu includ iritabilitate, anxietate, apatie, atacuri de panică, halucinaţii, insomnie, dificultăţi de concentrare, convulsii, cefalee, migrenă, atacuri de astm, inapetenţă, greţuri, vărsături, constipaţie, spasm vezical, nistagmus, fatigabilitate, tremor, crampe şi spasme musculare.

Există cel puțin 10 motive pentru care putem fi în postura de a avea un deficit de magneziu:

1. Acidul fitic – conținut în cereale – formează împreună cu magneziul, calciul și fierul săruri insolubile (fitați), împiedicând astfel absorbția acestor minerale.
2. Magneziul este un mineral solubil, deci fierberea poate duce la eliminarea acestuia din alimente.
3. Procesarea alimentelor poate îndepărta magneziul. De exemplu prin transformarea făinii integrale în făina albă, se pierde 80% din cantitatea de magneziu.
4. O cantitate importantă de magneziu se pierde prin transpirație.
5. Absorbția magneziului este compromisă la persoanele cu diabet zaharat, după intervenții chirurgicale, la persoanele cu afecțiuni hepatice sau care suferă de malabsorbție intestinală.
6. Acidul fosforic din băuturile răcoritoare leagă magneziul, formând un compus insolubil.
7. Medicația antiasmatică, diureticele, insulina, nicotina și cocaina – toate produc un deficit de tiamină.
8. Aciditatea crescută – poate cauza pierderi renale de magneziu.
9. Stresul – diminuează rezervele de magneziu și reduce absorbția acestuia.
10. Preparatele cu calciu, administrate în contextul unui deficit de magneziu, fac mai mult rău decât bine, deoarece modifică raportul calciu/magneziu, cu consecințe nefaste asupra sănătății organismului. În condiţiile unui deficit de magneziu este mai bine să nu se administreze niciun preparat cu calciu!Pentru absorbția și metabolismul calciului este nevoie de un nivel adecvat de magneziu. Atunci când nivelul de calciu din sânge este crescut, este stimulată secreția de calcitonină şi este suprimată secreția hormonului paratiroidian (PTH). Acești hormoni reglează nivelul de calciu din oase şi ţesuturile moi, şi sunt, prin urmare, legați direct de diverse afecțiuni cum ar fi – osteoporoza sau artrita. PTH atrage calciul din oase și îl depozitează în țesuturile moi, în timp ce calcitonina crește nivelul de calciu din oase și previne absorbția sa în țesuturile moi. Cantitățile adecvate de magneziu controlează acest echilibru delicat și important.În timp ce magneziul ajută organismul să absoarbă și să rețină calciul, prea mult calciu, împiedică absorbția magneziului. Deci, aportul în cantități mari de calciu fără magneziu adecvat poate crea fie malabsorbție, fie un deficit de magneziu. Indiferent de situație, magneziul este cel care influențează acest ciclu. Totodată, magneziul ajută la transformarea vitaminei D în forma sa activă, ajutând înca o dată absorbția calciului și intervine, de asemenea, în transportul calciului.În mod paradoxal, calciul și magneziul funcționează ca o echipă, chiar dacă au efecte diametral opuse:
    • Calciul este responsabil pentru excitația nervoasă, magneziul pentru relaxarea nervoasă.
    • Calciul este necesar pentru contracția musculară, magneziul pentru relaxarea musculară.
    • Calciul este necesar pentru procesul de coagulare a sângelui, magneziul previne coagularea anormală și menține un flux sangvin normal.
    • Calciul se găsește mai ales în oase, conferindu-le rezistență și duritate, magneziul se găsește în oase, dar și în țesuturile moi. La nivelul oaselor, magneziul alături de proteine intră în structura matricei osoase, conferind oaselor flexibilitate și diminuând fragilitatea osoasă.

    Având în vedere toate aceste aspecte, nu e de mirare că și cel mai mic deficit de magneziu poate reprezenta un risc de osteoporoză. Din acest punct de vedere, e regretabil că tratamentul pentru osteoporoză se rezumă de multe ori la administrarea de calciu. Calciul domină toate discuțiile legate de această afecțiune și este folosit în foarte multe produse alimentare (cereale, lactate, etc.). Dar calciul nu poate purta această „bătălie” de unul singur. Pentru a reuși are nevoie de magneziu!

    Legat de raportul calciu/magneziu sunt câteva precizări de făcut:

    • Cercetările au arătat că până și în cazul omului preistoric (paleolitic), acest raport era de 1:1.
    • Un cercetător francez, dr. Jean Durlach, a fost primul care a recomandat să nu se depășească raportul 2:1 în favoarea calciului. De aici intervine și o confuzie, unii considerând că acesta e raportul normal. În mod normal, raportul calciu-magneziu ar trebui să fie 1:1 sau chiar 1:2 în favoarea magneziului. Din păcate, realitatea arată cu totul altfel, iar raportul anormal calciu-magneziu are grave consecinţe cardiovasculare. Astfel, între 1973-1999, Finlanda a avut cea mai mare incidenţă a infarctelor miocardice din lume, în condiţiile în care raportul calciu/magneziu era de 4:1. În S.U.A., raportul calciu/magneziu este chiar de 6:1.

    Pe piață există o multitudine de preparate cu magneziu, cu care ne putem suplimenta dieta zilnică (suplimente alimentare) sau trata deficitul de magneziu (medicamente). Preparatele eficiente de magneziu sunt cele în care magneziul este legat organic (acetat, citrat, metionat, ascorbat, gluconat, propionat sau orotat de magneziu). Sărurile minerale de magneziu (clorură, sulfat) nu se pot absorbi, au de cele mai multe ori efect laxativ şi reduc astfel eficienţa terapeutică.

    De pildă orotatul de magneziu are un plus în fața celorlalte săruri de magneziu, pentru că, pe lângă magneziu, conține și acid orotic. Acidul orotic a fost izolat în 1904 de către Biscaro şi Belloni prin tratarea proteinelor provenite din colostrul de vacă cu acetat de plumb. În 1940 s-a descoperit că acidul orotic este un produs secundar arderii nutreţurilor şi reprezintă o sursă reală şi valoroasă de proteine, cu rol de stimulare a creșterii. Colostrul de oaie sau capră conţine cea mai mare concentraţie de acid orotic. Acidul orotic a fost considerat mult timp ca o substanţă pe care organismul uman n-ar fi în stare să o producă singur şi a fost denumită de aceea „vitamina B13”. Are calităţi protectoare şi de dezvoltare a celulelor datorită rolului său în sinteza pirimidinei. Ca și uridinfosfatul, acidul orotic este încorporat în sinteza ARN-ului, ADN-ului şi a altor precursori metabolici, realizând creşterea sintezelor proteice şi o optimizare a metabolismului energetic. Acidul orotic are efecte clinice benefice asupra organismului, efecte care se sumează cu efectele benefice ale magneziului însuși. În al doilea rând, acidul orotic introduce magneziul intracelular, crescând eficiența preparatului. Celulele din corpul nostru au nevoie de magneziu (fie ele celule cardiace, celule musculare, celule nervoase etc.), nu spațiul extracelular. Pe lângă respectarea dozelor zilnice recomandate, un tratament corect al deficitului de magneziu trebuie să dureze cel puțin 6 săptămâni. Dacă după această perioadă fenomenele clinice persistă, chiar dacă se observă o ameliorare, se recomandă prelungirea tratamentului cu minimum încă 2 săptămâni. Tratamentul se poate repeta apoi, ori de câte ori este nevoie.

    Nu uitati, centrul nostru va ofera un discount de 15  % pentru determinarea Magneziului seric, neconditionat de trimitere sau contract corporate.Pentru programare, trimiteti datele de office@alexis-medical.ro
    

     

    Bibliografie:

    1. King DE, Mainous AG, Geesey ME, Woolson RF. Dietary magnesium and C-reactive protein levels. Journal of the American College of Nutrition. 2005 Jun; 24(3): 166-71.
    2. Dean C. The Magnesium Miracle. New York: Ballantine Books; 2007.
    3. Arnaud M. Update on the assessment of magnesium status. The British Journal of Nutrition. June 2008; 99 Suppl 3: S24-S36.
    4. World Health Organisation. Calcium and magnesium in drinking water: Public health significance. Geneva: World Health Organisation Press; 2009.
    5. Brown S – Better bones, better body. Keats Publishing, New Canaan, CT, 1996.
    6. Paul J.Porr. Importanța magneziului în patologia umană. Ed.Risoprint Cluj-Napoca, 2012; 38-40.
    7. Classen HG. Magnesium orotate – experimental and clinical evidence. Rom J Intern Med. 2004;42(3):491-501.
    8. Swaminathan R. Magnesium Metabolism and its Disorders. Clin Biochem Rev 2003; 24: 47-66.
    9. Dr.Alin Popescu – revista Galenus
    10. Fawcett W.J., Haxby E.J., Male D.A.. Magnesium: physiology and pharmacology. Br. J. Anaesth. (1999) 83 (2): 302-320.
    11. Fox C, Ramsoomair D, Carter C. Magnesium: its proven and potential clinical significance. South Med J. 2001 Dec;94(12):1195-2010.
    12. Andrea Rosanoff. Changing crop magnesium concentrations: impact on human health. International Journal on Plant-Soil Relationships. Vol.359, Oct.2012.
    13. Wilhelm Jahnen-Dechent, Markus Ketteler – Magnesium basics. Clin Kidney J (2012) 5[Suppl 1]: i3–i14.