Spondilita anchilozantă este o afecțiune inflamatorie cronică localizată predominant la coloana vertebrală, în special în zona lombară. De obicei debutul este la bărbații cu vârsta de 40- 45 de ani, dar frecvent o întâlnim și la tineri de 19- 20 de ani. Boala se manifestă prin durere cronică, ceea ce face ca persoana afectată să resimtă dureri aproape tot timpul.
Este cea mai frecventă suferință inflamatorie a coloanei
Boala poate să afecteze până la 0,4 – 0,5% din populație, fiind cea mai frecventă suferință inflamatorie a coloanei. ”Ceea ce știm cu exactitate pentru România este numărul pacienților cu spondilită care urmează tratament biologic, pentru că aceștia sunt introduși, odată cu alcătuirea primului dosar de tratament, în Registrul Român de Boli Reumatice (RRBR). Este vorba de un număr de puțin peste 3.000 de pacienți”, spune dr. Daniela Opriș. Din păcate, în privința prevenției nu există prea multe opțiuni, însă diagnosticarea cât mai precoce și tratamentul devreme și corect instituit pot duce la dispariția totală a manifestărilor clinice.
Din păcate, în România există ideea că durerile articulare și, mai ales, durerile lombare sunt oarecum normale, iar rezultatul este faptul că pacienții nu ajung foarte repede la medic. Este foarte adevărat că durerea lombară joasă este o acuză foarte frecventă în rândul populației și că nu orice „durere de spate” înseamnă spondilită anchilozantă. Trebuie să atragă atenția în special durerile persistente mai mult de trei luni. Durerea tipică apare în repaus, predominant în a doua parte a nopții și dimineața, fapt care interferează cu odihna. Se ameliorează progresiv, odată cu mobilizarea zonei afectate. Este important ca pacientul să ajungă la medic, să fie evaluat, să primească niște recomandări de modificare a stilului de viață, dar și să înceapă o terapie corectă și individualizată. Boala se numește spondilită anchilozantă tocmai pentru că, în lipsa tratamentului, se poate ajunge la anchiloza totală a coloanei și la handicap. Pe de altă parte, un aspect care duce la întârzierea diagnosticării este chiar o particularitate a bolii. Durerea din spondilită cedează inițial rapid la administrarea de antiinflamatoare nonsteroidiene, motiv pentru care sunt pacienți care aleg automedicația o lungă perioadă. Ca să vă dau un exemplu, durerea lombară din spondilită răspunde inițial bine cam la 85% dintre pacienți după administrarea de antiinflamatoare, în timp ce durerea din suferințele degenerative, cum ar fi spondiloza lombară, cedează cam la 35% dintre pacienți.
Așa cum se întâmplă cu majoritatea bolilor inflamatorii, nu știm exact care sunt evenimentele cauzatoare. Apare în special la persoanele care au un anumit teren genetic. Este vorba de antigenul HLA-B27, care este prezent la mai mult de 90% din cei diagnosticați. Totuși, nu toți indivizii care au acest teren, prezent la aproximativ 8-10% din populația caucaziană, vor face boala. Este posibil ca asocierea anumitor infecții în cursul vieții să fie un element care să favorizeze inițierea. În ceea ce privește prevenția, din păcate nu avem prea multe opțiuni. Este însă de reținut faptul că diagnosticarea cât mai precoce și tratamentul devreme și corect instituit pot duce la dispariția totală a manifestărilor clinice. În acest caz nu vorbim însă de vindecare, ci de remisiune.
În momentul de față, pe lângă antiinflamatoarele nonsteroidiene, avem multe opțiuni noi. Este vorba de tratamentul biologic cu blocanți ai TNF alfa, una dintre principalele citokine proinflamatorii implicate în patogenia bolii. Acesta are indicații foarte clare la pacienții cu spondilită: boală foarte activă, în ciuda unui tratament inițial corect (două antiinflamatoare nesteroidiene administrate consecutiv, timp de minimum trei luni fiecare la doza maximă admisă). Dacă medicul curant reumatolog consideră că un anumit pacient îndeplinește criteriile necesare, el întocmește un dosar care este evaluat de către o comisie de specialitate. Medicamentele respective sunt susținute 100% de CNAS. Ghidul de tratament al Societății Române de Reumatologie este aliniat cu cele internaționale.
Poate să afecteze până la 0,4 – 0,5 la sută din populație, fiind cea mai frecventă suferință inflamatorie a coloanei. Ceea ce știm cu exactitate pentru România este numărul pacienților cu spondilită care urmează tratament biologic, pentru că aceștia sunt introduși, odată cu alcătuirea primului dosar de tratament, în Registrul Român de Boli Reumatice (RRBR). Este vorba de un număr de puțin peste 3.000 de pacienți.
Durerea respectivă nu înseamnă numai senzația neplăcută, ci și un grad variabil de depresie care apare în contextul cronicizării. Persistența inflamației caracteristică bolii netratate poate avea răsunet în timp, cum ar fi apariția mai precoce a aterosclerozei și a bolii cerebrovasculare. Pe de altă parte, atunci când ne gândim la un astfel de pacient, lucrurile nu se opresc la ceea ce simte el și la durerea pe care o are el ca persoană, ci, la un moment dat, se răsfrâng și asupra persoanelor din jur, inclusiv asupra capacității lui de muncă. În timp, se poate ajunge la grade variabile de handicap și mulți astfel de pacienți, cu boală netratată. sunt pensionați de tineri.
Sunt și cazuri în care boala evoluează foarte rapid și se ajunge la handicap în mai puțin de zece ani. Pe lângă aceasta, poate să apară afectarea oculară care să ducă, în contextul unor episoade repetate, la modificări ireversibile la nivelul ochiului. Spondilita anchilozantă se poate asocia și cu alte afecțiuni, cum ar fi cele dermatologice de tip psoriazis sau digestive de tipul bolilor inflamatorii ale colonului.
Interventia chirurgicala nu este o soluție, în sensul că nu este curativă. De altfel, unul dintre scopurile tratamentului trebuie să fie prevenirea apariției leziunilor structurale care să necesite intervenție chirurgicală. Sunt cazuri în care se poate ajunge și la intervenții chirurgicale pentru eventuala ameliorare a unor leziuni de la nivelul coloanei, dar, în principiu, acestea nu fac parte din opțiunile noastre de tratament.
În afară de tratamentul medicamentos, se recomanda tratamentul fizic, de tipul kinetoterapiei sub supraveghere de specialitate. Acesta este foarte important pentru menținerea mobilității atât de la nivelul coloanei lombare și cervicale, cât și pentru ameliorarea expansiunii cutiei toracice în timpul mișcărilor respiratorii.