OMS a revizuit liniile directoare privind naşterea pentru a stăvili valul de operaţii de cezariană

- oms linii cezariana 16 - OMS a revizuit liniile directoare privind naşterea pentru a stăvili valul de operaţii de cezarianăOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că a revizuit un etalon utilizat de cadrele sanitare la nivel mondial în timpul naşterilor deoarece acesta ar fi cauzat un val de intervenţii medicale de multe ori ”aplicate inutil”, precum operaţiile de cezariană.

Începând din anii ’50, o gravidă a cărei rată de dilatare a colului uterin este mai mică de un centimetru pe oră este considerată un caz “anormal”, a declarat Olufemi Oladapo, reprezentant medical în cadrul Departamentului de sănătate reproductivă a OMS.

Când cadrele medicale se confruntă cu o rată de dilatare a colului mai mică de această valoare ”tendinţa este de a acţiona”, fie printr-o operaţie de cezariană sau prin utilizarea unor medicamente, precum oxitocina, care grăbesc travaliul, acest lucru conducând către ”o intensificare a utilizării medicamentelor” la naştere, a spus acesta.

Prin noile linii directoare dezvăluite joi, OMS a făcut apel la eliminarea etalonului de un centimetru pe oră. ”Cercetări recente au demonstrat că acea prevedere nu se aplică la toate femeile, iar fiecare naştere este unică”, a explicat Oladapo reporterilor în Geneva. ”Recomandarea pe care o facem acum este că respectiva prevedere nu ar trebui utilizată pentru identificarea femeilor cu risc de efecte adverse”, a adăugat el.

Deşi procentul efectuării unor intervenţii precum operaţiile de cezariană variază de la o regiune la alta, OMS a identificat ceea ce consideră că reprezintă o creştere îngrijorătoare la nivel mondial a acestui tip de practici. Intervenţii care au fost utilizate în trecut pentru prevenirea problemelor în cazul unor naşteri complicate au devenit astăzi o practică obişnuită, a subliniat OMS. ”Sarcina nu este o boală, iar naşterea este un fenomen normal pe care femeia ar trebui să-l poată duce singură la capăt, fără intervenţii”, a mai spus Oladapo.

”Însă, ceea ce s-a întâmplat în ultimele două decenii este că am avut din ce în ce mai multe intervenţii care au fost aplicate inutil femeilor şi avem situaţii în care multe dintre acestea trec prin proceduri de care nu au nevoie”, a precizat reprezentantul OMS.

Deşi atrag atenţia împotriva oricăror referinţe universal valabile, noile linii directoare ale OMS stipulează că în cazul unei femei aflată la prima naştere orice travaliu care nu se prelungeşte peste 12 ore ar trebui să fie considerat normal. Pentru sarcinile ulterioare, această cifră scade la mai puţin de 10 ore.

Sursa:AGERPRES

Scrie-ne opinia ta

Adresa dvs. de e-mail nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Cere oferta
Oferta de Paste Centrul Medical Alexis
WeCreativez WhatsApp Support
Echipa noastră de asistență pentru clienți este aici pentru a vă răspunde la întrebări. Intreaba-ne orice! NU FOLOSIȚI CHAT-UL PENTRU PROGRAMĂRI < programarile se fac doar telefonic la numarul 0752-190-150> NU COMERCIALIZAM MASTI CHIRURGICALE !!!!
👋 Bună, cum pot să te ajut?