Colesterolul este o substanță grasă care se află în toate celulele organismului. Este produs de ficat, dar se găsește și în anumite alimente, precum carnea și produsele lactate. Organismul are nevoie de o anumită cantitate de colesterol pentru a funcționa corespunzător. Dar colesterolul crescut la copil și adolescenți vine la pachet cu un risc crescut de boală coronariană sau alte afecțiuni cardiovasculare.
Trei factori principali contribuie la creșterea colesterolului la copii și adolescenți:
- o dietă nesănătoasă, în special una bogată în grăsimi
- un istoric familial de colesterol crescut, mai ales când ambii părinți se confruntă cu această problemă
- obezitatea
Unele afecțiuni, precum diabetul, bolile renale și anumite probleme ale tiroidei, pot cauza creșterea colesterolului la copii și adolescenți.
Simptome și analize
De obicei, creșterea colesterolului nu prezintă simptome la copii și adolescenți și poate fi depistată printr-o analiză de sânge care oferă următoarele informații:
- colesterol total- include două tipuri- colesterolul LDL (lipoproteine cu densitate scăzută) și colesterolul HDL (lipoproteine cu densitate crescută)
- LDL (colesterolul rău)- principala sursă de acumulare de colesterol din organism, care cauzează blocarea arterelor
- HDL (colesterolul bun)- ajută la îndepărtarea colesterolului din artere
- Non- HDL- colesterolul total minus HDL- include LDL și alte tipuri de colesterol precum VLDL (lipoproteine cu densitate foarte scăzută)
- trigliceridele (o altă formă de grăsime din organism) pot crește riscul de boli cardiovasculare
Pentru orice persoană cu vârsta de până la 19 ani, nivelul sănătos de colesterol este următorul:
- Colesterol total- mai puțin de 170 mg/dL
- Non- HDL- mai puțin de 120mg/dL
- LDL- sub 100mg/dL
- HDL- peste 45mg/dL
Când și cât de des trebuie să testați copilul sau adolescentul depinde de vârsta acestuia, de factorii de risc și de istoricul familial. Recomandările generale sunt:
- primul test trebuie efectuat între 9 și 11 ani
- copiii ar trebui să repete testul la fiecare 5 ani
- în cazul copiilor cu istoric familial de colesterol crescut, infarct sau accident vascular- cerebral, primul test ar trebui efectuat la 2 ani
Tratament
Schimbarea stilului de viață reprezintă principalul tratament pentru scăderea nivelului colesterolului la copii și adolescenți.
- activitate fizică regulată și mai puțin timp petrecut în fața televizorului, calculatorului, pe telefon sau tabletă
- alimentație sănătoasă- o dietă care scade colesterolul include limitarea alimentelor bogate în grăsimi saturate, zahăr și grăsimi trans. De asemenea, este foarte important ca dieta să conțină multe fructe proaspete, legume și cereale integrale.
- slăbitul, mai ales dacă cel afectat este supraponderal sau obez
Dacă toate persoanele din familie fac aceste schimbări, va fi mai ușor pentru copil sau adolescent să respecte noul stil de viață. În plus, este o ocazie pentru îmbunătățirea stării de sănătate a întregii familii.
Uneori, aceste modificări nu sunt suficiente pentru scăderea nivelului colesterolului și atunci trebuie să cereți ajutorul medicului, care poate prescrie tratament în următoarele cazuri:
- Copilul, care are cel puțin 10 ani, are LDL mai mare de 190 mg/dL, chiar și după 6 luni de dietă și activitate fizică regulată
- Copilul de 10 ani are LDL mai mare de 160 mg/dL ȘI un risc crescut de boli cardiovasculare
- Copilul cu vârsta de cel puțin 10 ani are cazuri în familie care s-au confruntat cu această problemă
Sursa: https://medlineplus.gov/highcholesterolinchildrenandteens.html