Primul aspect în educarea pacienților cu privire la etichetarea nutrițională a produselor alimentare îl reprezintă încurajarea acestora să citească etichetele. Citirea etichetelor reprezintă în sine o formă de educare nutrițională prin exercițiu, cu timpul consumatorii se vor obișnui cu denumirile nutrienților, știind să estimeze valoarea nutrițională a unui produs și astfel să-l includă corect în alimentația lor zilnică.
În primă fază, în funcție de problemele de sănătate identificate care necesită tratament dietetic, se vor educa consumatorii să identifice nutrienții cei mai sensibili pentru alimentația lor. De exemplu, unei persoane cu exces ponderal i se va indica să urmarească mai ales conținutul caloric al produsului și porția recomandată de producător din acel produs. Porția poate fi indicată și de medic sau nutriționist, caz în care pacientul va fi învățat cum să-și calculeze aportul caloric pornind de la conținutul per 100 g/100 ml al produsului ales spre consum.
Pacienții cu probleme cardiovasculare vor urmări conținutul în grăsimi saturate și sare, iar cei cu diabet conținutul în glucide și zaharuri simple. Cea mai utilă formă de educare este prin exemplificare directă cu ambalajele unor produse alimentare a informațiilor nutriționale, unde se găsesc pe etichetă și cum se interpretează.
În tabelul nutrițional de pe etichetă este trecut într-o coloană separată și procentul din consumul zilnic de referință, ceea ce simplifică destul de mult estimarea aportului în comparație cu nevoile individuale nutriționale. Cu toate acestea, este important să le explicăm pacienților că acele procente sunt raportate la cantități de referință medii și, în cazul unor persoane cu nevoi nutriționale speciale, acestea nu sunt de ajutor și îi pot induce în eroare.
Multumiri https://www.revistagalenus.ro