O aplicaţie care “antrenează creierul” îmbunătăţeşte memoria persoanelor aflate în declin cognitiv

O aplicaţie creată sub forma unui joc de antrenare a creierului cu ajutorul computerului, dezvoltată de un grup de experţi britanici în neurologie, a evidenţiat o ameliorare a memoriei pacienţilor diagnosticaţi cu faze incipiente de demenţă şi ar putea să ajute astfel de persoane să evite anumite simptome ale declinului cognitiv, informează luni Reuters.

Cercetătorii au dezvoltat această aplicaţie sub forma unui “joc-concurs”, iar efectele sale au fost testate într-un studiu în privinţa funcţiilor cognitive şi a motivaţiei. Creatorii aplicaţiei au descoperit că pacienţii care au jucat acel joc timp de o lună au prezentat o ameliorare cu 40% a scorurilor obţinute la testele de memorie.

- aplicatie pentru antrenarea creierul 20 - O aplicaţie care “antrenează creierul” îmbunătăţeşte memoria persoanelor aflate în declin cognitiv“Sperăm să extindem aceste descoperiri în studii viitoare despre îmbătrânirea sănătoasă şi despre maladia Alzheimer cu efecte moderate”, a spus George Savulich, coordonatorul acestei cercetări şi profesor la Universitatea Cambridge.

Demenţa a devenit o problemă majoră de sănătate publică la nivel global. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 47,5 milioane de persoane din lume sufereau de demenţă în 2015, iar acest număr creşte cu rapiditate, odată cu creşterea speranţei de viaţă şi cu îmbătrânirea populaţiei.

Boala este incurabilă şi există foarte puţine medicamente pe piaţă care pot să atenueze simptomele – slăbirea memoriei, a capacităţii de gândire, afectarea comportamentului, degradarea abilităţii de orientare spaţio-temporală şi pierderea graduală a abilităţii de a realiza activităţile zilnice.

Rezultatele studiului au fost publicate în International Journal of Neuropsychopharmacology. Potrivit profesorului Savulich, pacienţii care au folosit acea aplicaţie, pe lângă faptul că au beneficiat de o ameliorare a scorurilor obţinute la testele de memorie, au reţinut şi mai multe informaţii vizuale complexe în comparaţie cu pacienţii care nu au utilizat programul.

Mai mulţi experţi independenţi spun că rezultatele studiului sunt încurajatoare, însă aplicaţia creată de cercetătorii britanici va trebui să fie testată şi pentru alte forme de “antrenament al creierului” în teste viitoare care vor trebui să includă un număr mai mare de pacienţi.
sursaAGERPRES

Scrie-ne opinia ta

Adresa dvs. de e-mail nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *