Ministerul Sanatatii, impreuna cu Ministerul Educatiei, au emis un proiect care prevede ca pentru inscrierea elevilor in colectivitate nu mai este nevoie de analize, ci doar de un aviz epidemiologic, emis de medicul de familie. Reprezentantii medicilor de familie considera insa ca aceasta modificare nu este una fezabila.
Modificarile propuse pentru inscrierea copiilor in noul an scolar transfera atributiile medicului scolar catre medicul de familie si nu sunt fezabile, explica Asociatia Romana pentru Educatie Pediatrica in Medicina de Familie (AREPMF).
Proiectul emis de Ministerul Sanatatii si Ministerul Educatiei arata ca pentru inscrierea in noul an scolar, elevii au nevoie de o adeverinta medicala cu date referitoare la suferintele patologice ale copilului si un aviz epidemiologic prin care se atesta daca acesta are semn=e de boala transmisibila. Ambele documente se elibereaza de catre medicul de familie.
Despre aceste modificari AREPMF considera ca „sunt nerealizabile avand ca rezultate imediate sporirea birocratiei in cabinetele de medicina de familie si scaderea calitatii actului medical”.
„Consultatiile de triaj epidemiologic si controalele periodice nu se pot efectua intr-o perioada scurta de timp la nivelul cabinetului de medicina de familie avand in vedere complexitatea si varietatea serviciilor prestate. Programarile si accesul pacientilor la cabinetul de MF vor fi afectate de aceste servicii medicale solicitate intr-o perioada scurta de timp (luna septembrie).
Astfel, un cabinet de medicina de familie care are inscrisi un numar de 500 copii prescolari si scolari va trebui sa asigure in luna septembrie o medie de 22 consultatii preventive pentru intrarea in colectivitate, in conditiile in care contractul cu Casa de Asigurari prevede un numar total de 20 consultatii pe zi. Altfel spus, accesul pacientilor cu boli acute, subacute sau cronice va fi grav afectat iar calitatea actului medical se va reduce proportional cu timpul acordat consultatiei”, subliniaza AREPMF.
Reprezentantii medicilor de familie mai arata si ca modificarea actelor pentru intrarea in colectivitate (de la formatul A6 in care se completau doar concluziile examenului de bilant si antecedentele patologice, la trei pagini A4 la care se adauga si adeverinta de vaccinari) presupune un consum de munca, timp si personal de care cabinetele de medicina de familie nu dispun.
Potrivit ministrului Educatiei, analizele pentru inscrierea in colectivitate nu erau obligatorii nici pana acum, insa erau solicitate de directorii unitatilor de invatamant din cauza unui obicei creat in urma cu multi ani.