La multi ani celor care poarta numele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel! Sa fiti sanatosi si tari asa cum au fost ei intru credinta!
Călătoria cu avionul este cea mai ușoară când sunteți în al doilea trimestru de sarcină. În primul trimestru, grețurile de dimineață pot face călătoria neplăcută, iar în al treilea trimestru există riscul creșterii presiunii sângelui și puteți naște prematur. Din…
În cadrul acțiunilor de control, angajații de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) au dreptul să verifice dacă și în ce mod legislația din domeniul relațiilor de muncă este respectată de firme, precum și dacă angajatorii încalcă sau nu dispozițiile…
„Şi a fost că, pe când îi binecuvânta El, a fost despărţit de ei şi a fost ridicat la cer” (Luca 24:51)
Data de 1 iulie va aduce o serie de schimbări majore în privinţa concediului pentru creşterea copilului, una dintre ele fiind recalcularea indemnizaţiei pentru părinţii ce se vor afla în concediu la acea dată. Dacă unele persoane vor beneficia automat…
Daca urmeaza sa va angajati sau sunteti angajat aveti obligatia sa efectuati un control medical. La Centrul Medical Alexis beneficiati de 10% reducere la tarifele de catalog chiar daca firma dumneavoastra nu are contract cu noi.in cele mai multe cazuri,…
Un articol interesant si incurajator de la Romedic, multumim: http://www.romedic.ro/efortul-fizic-poate-obosi-si-ochii-remediul-ar-putea-fi-cafeaua-0P33895
Obezitatea la copil este definita ca o greutate care depaseste cu mult greutatea normala pentru varsta si inaltimea acestuia. Afecteaza atat copiii, cat si adolescentii si este o problema serioasa si ingrijoratoare, deoarece kilogramele in plus duc la probleme de…
Persoanele care nu realizează venituri şi nici nu sunt coasigurate nu vor mai fi obligate la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS), potrivit unui act normativ care va intra mâine în vigoare. Astfel, aceste categorii de persoane vor putea…
Chirurgia gastrică ar trebui să facă parte dintre tratamentele standard împotriva diabetului, putând să-i ajute pe pacienţi să-şi ţină sub control boala timp de mai mulţi ani, fără a mai avea nevoie de medicamente, conform unor recomandări publicate marţi, în…